Descriere
:
Autoritatea Contractanta intenționează să achiziționeze serviciile unui administrator de fond inregistrat sau autorizat in calitate de AFIA sau care se va înregistra ca și AFIA (Administratorul de Fonduri de Investiții Alternative - “Administratorul de Fond”) conform Directivei 2011/61/UE (DAFIA), pentru implementare Instrumentului Financiar denumit „Fond de Capital de Risc”, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 . Ofertantul câștigător (Administratorul Fondului) va furniza serviciile și va derula activitățile, care sunt enunțate mai jos și în Contractul de achiziție, și care vor fi realizate în conformitate cu prevederile Contractului de achiziție și Standardele Aplicabile relevante, astfel: • pregătirea și implementarea acțiunilor necesare pentru înființarea Fondului (FIA) cu Capital de Risc, într-o jurisdicție la alegerea sa din cadrul unui stat membru al Uniunii Europene în conformitate cu Legea Aplicabilă (inclusiv, Legea Aplicabilă pentru FIA), care va face investiții prin Produse financiare în Destinatari finali eligibili din Regiunea Nord-Vest a României; • administrarea și gestionarea portofoliului de investiții al Fondului înființat, precum și a riscurilor aferente portofoliului de investiții, în conformitate cu Contractul de achiziție, Documentele Constitutive ale Fondului și legislația aplicabilă (inclusiv Directiva nr. 2011/61/UE); • atragerea de Angajamente de Capital de la Investitori Privați Independenți la nivelul Fondului și/sau de Co-investiții la nivelul Destinatarilor Final prin scheme de co-investiție, în funcție de natura propunerii Ofertantului; • identificarea Destinatarilor finali eligibili și a Investițiilor eligibile, și evaluarea îndeplinirii cerințelor de eligibilitate de căte Destinatarii Finali și Investițiile eligibile, inclusiv prin efectuarea analizelor privind scopul permis al finanțării/investiției, potențiala viabilitate economică a Investiției, etc, conform prevederilor din Contractul de achiziție; • structurarea, negocierea și realizarea Investițiilor eligibile ale Fondului în Destinatari finali, în conformitate cu Strategia de investiții, Planul de afaceri atașate Contractului de achiziție; • monitorizarea și evaluarea performanței periodice (corespunzător perioadelor de raportare) a Societăților din portofoliul Fondului în care au fost realizate Investiții in Produse financiare, stabilirea și monitorizarea atingerii rezultatelor și indicatorilor cheie, inclusiv furnizarea de asistență și suport managerial Destinatarilor finali în legătură cu strategia de creștere a activităților lor comerciale pentru maximizarea profiturilor acestora, realizarea de Investiții de Continuare (dacă este cazul), administrarea Investițiilor cu performanță slabă etc.; • finalizarea Investițiilor în conformitate cu Strategia de Investiții, strategia de Finalizare a Investițiilor și Planul de afaceri atașate Contractului de achiziție; • asigurarea distribuțiilor relevante către Investitorii Fondului; • organizarea lichidării Fondului dupa expirarea duratei sale sau încetarea din alte motive a Contractului de achiziție, cu respectarea diligentei specificate de Directiva nr. 2011/61/UE si legislația aplicabilă AFIA și FIA, în conformitate cu prevederile stipulate în Contractul de achiziție. • orice alte servicii derivând din necesitatea îndeplinirii de către Administratorul de Fond a sarcinilor și responsabilităților sale rezultate din Contractul de achiziție și legislația aplicabilă (inclusiv, cele din Directiva nr. 2011/61/UE) Ofertantul declarat câștigător în urma derulării procedurii de atribuire, ulterior semnării Contractului de achiziție, va fi responsabil de depunerea unei cereri de finanțare, în sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+, în cadrul apelului de proiecte 131 E Investiții productive inovatoare pentru IMM - instrumente financiare, ce va fi lansat de către Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, în condițiile de accesare a fondurilor și cu respectarea cerințelor prevăzute în ghidul solicitantului de finanțare pentru Instrumentul Financiar “Fondul cu Capital de Risc” ”, conform Instrucțiunii de completare Cerere finanțare MySMIS/SMIS2021+, în Anexa 16 din Contractul de achiziție. După aprobarea cererii de finanțare prin MySMIS2021/SMIS2021+, Autoritatea Contractanta va încărca în MySMIS2021/SMIS2021+ Contractul de achiziție semnat cu Ofertantul câștigător (care cuprinde toate elementele acordului de finanțare menționat în Regulamentul (EU) nr. 2021/1060, inclusiv anexa X din acest Regulament), în baza căruia ADR NV va angaja resursele din Programul Regional NV 2021-2027 pentru implementarea Instrumentului Financiar. Astfel, obligația Autoritatii Contractante de a efectua orice Angajamente de Capital în cadrul Fondului va fi condiționată de semnarea Contractului de achiziție și îndeplinirea pre-condițiilor menționate la Clauza 3.3, pct. (i) și (viii) din Contractul de achiziție, respectiv: (i) depunerea unei cereri de finanțare prin sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+ și respectarea condițiilor enunțate în ghidul solicitantului pentru apelul necompetitiv de proiecte aplicabil; și (ii) realizarea primei Închideri a Fondului, care se va realiza de Administratorul Fondului în termen menționat în Contractul de achiziție.