Descriere
:
Cerința 1: Ofertanții, subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. În conformitate cu prevederile art. 193 aliniat 1 din Legea 98/2016, Autoritatea contractantă (AC) acceptă la momentul depunerii sol de participare sau ofertelor DUAE, constând într-o decl pe propria răspundere actualizată, ca dovadă preliminară în locul certificatelor eliberate de către autoritățile publice sau de către terți care confirmă că operatorul economic în cauză îndeplinește cerințele de calificare, inclusiv a capacității de exercitare a activității profesionale si criteriile de selecție solicitate,(indicație globală pentru criteriile de selecție). Doc just care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea AC, doar de către of clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire. Aceste documente justificative sunt: 1. certif constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentării, pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate, potrivit art.165 alin.(3) din legea nr.98/2016, cu modificările si completările ulterioare. Notă: În cazul ofertanților – persoane juridice străine se vor prezenta certificate echiv care să ateste că aceștia nu înregistrează obligații fiscale restante în condițiile legii incidente în țara de rezidență, la momentul prezentării. 2. cazierul judiciar al OE și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului OE, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/Actul constitutiv; Notă: se vor prezența caziere judiciare pentru acționar sau asociat semnificativ respectiv persoană care exercită drepturi aferente unor acțiuni care, cumulate, reprezintă̆ cel puțin 10% din capitalul social sau îi conferă deținătorului cel puțin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală. 3. Dacă este cazul, doc prin care se demonstrează faptul că OE poate beneficia de derogările prevăzute la art.166, alin. 2, art.167, alin. 2, art.171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care ofertantul intenţionează să subcontracteze o parte/părţi din contract, DUAE include şi informații privind partea din contract care urmează a fi eventual subcontractată şi va avea anexat acordul de subcontractare. Subcontractanţii pe a căror capacităţi se bazează of trebuie să completeze, la rândul lor, DUAE separat, incluzând toate informațiile menţionate la art. 193 alin.(1) lit.a) din Lg nr.98/2016, precum şi cele de la art. 193 alin.(1) lit.b) şi c) care prezintă relevanţă din perspectiva capacităţilor subcont pe care se bazează of în cadrul procedurii de atribuire respectiv. În cazul subcontractanţilor pe a căror capacităţi ofertantul nu se bazează, DUAE va conţine numai informațiile menţionate la art. 193 alin.(1) lit.a) din Legea nr.98/2016. 4. OE trebuie să demonstreze că nu se află în situațiile de excludere prev.la art.167 1^1 din Legea 98/2016.Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinţei: În cazul în care OE (ofertant,terț susținător și subcontractant) este organizat ca societate pe acţiuni,al cărui capital social este reprezentat prin acţiuni la purtător,acesta va trebui să facă dovada identităţii deţinătorilor/beneficiarilor reali ai acţiunilor la purtător, sub sancțiunea excluderii din procedură. Reprezentantii legali ai OE ale căror oferte au fost declarate admisibile si sunt clasați pe locurile aferente numărului maxim stabilit în anunțul de participare,vor depune,la solicitarea AC, o decl pe proprie raspundere cu privire la deținătorii/beneficiarii reali ai acțiunilor la purtător și datele de identificare ale acestora,sub sancţiunile prevăzute de art.326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal,cu modif. şi completările ulterioare,în situaţia în care forma de organizare a OE ofertant,terţ susţinător sau subcontractant la procedură este de SA, cu capital social reprezentat prin acţiuni la purtător. Cerința 2: Decl pe proprie răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 59, 60 din Lg nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Decl pe proprie răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 59, 60 din Legea nr. 98/2016, conform modelului de la secțiunea “Formulare” - Formular nr. 3, se va întocmi de către fiecare ofertant/asociat,/subcontractant, după caz, și va fi prezentată de toți participanții odată cu depunerea ofertei în SEAP, cu informații aferente situației lor. Info trebuie să fie reale/actuale la data prezentării doc. Persoane responsabile cu atribuirea contractului din partea AC precum și pers din cadrul AC ce pot influența conținutul documentației de atribuire și/sau procedura de atribuire sunt: Toader Tatiana - Procuror șef adjunct DNA; Brîncuș Constantin Ioan - Manager economic; Neacsu Rozalia - Consilier juridic; Alexandru Viorel Radu - Șef Serviciu achiziții, parc auto și deservire; Dumitrica Cristina - consilier achizitii; Victor Ciobanu – Specialist, Ofițer de poliție judiciară Cms. Șef Păun Cosmin, Nicoleta Ionel – consilier achiziții, Elena Melania Știrbu - consilier achiziții, Mihalache Anton- Dan – Specialist IT, Hossu Cristian – Specialist IT, Dobrici Ciprian – Specialist IT, Sterea Corneliu – Specialist IT.