Descriere
:
Ofertanții, terții susțin si subcontr nu tb să se regăsească în sit prev la art. 79, 80 si 81 din L 100/2016. Toate doc întocmite/ emise de către ofertant în scopul partic la proc vor fi prez în original si vor fi semnate cu semn olografa. Pt celelalte doc solicitate în cadrul acestei secț pt pers fizice/ jur române se permite depun acestora în oricare din formele original/ copie legaliz/ copie „cf cu originalul”, iar pt pers fiz/ jur străine, doc se prezinta în original/ copie legaliz/ copie „cf cu originalul” și vor fi însoțite de trad autoriz în lb română. Doc relev ce urmează a fi prezentate în susțin îndeplin crit de calif/ selecție vor fi solicitate intr-o maniera echiv indiferent de faptul că ofertantul este o pers fiz/ jurid Română sau străină. - Doc justif solicitate atât ofertantului asociat, subcontr cât și terțului susțin, care probează îndeplin cerințelor: 1. Decl neincadr prev art. 79 – F8 2.Decl neîncadr prev art. 80 – F9 3. Decl neîncadr prev art. 81 – F10 4. Decl neîncadr prev art. 44 din – F11 5. a) Certif de atest fisc din care sa reiasa lipsa dator restante, cu privire la plata contrib la buget general consolidat, la mom prez acestora; b) Certif de atest fisc din care sa reiasa lipsa dator restante, cu privire la plata impoz si taxelor la buget local, la mom prez acestora. Se vor prezenta Certif de atest fisc privind indeplin oblig de plata a impoz, taxelor si contrib de asig soc pt sediul princ. Pt sediile secund/punctele de lucru se va prezenta o decl pe propria răsp privind îndeplin oblig de plată a impo, taxelor sau contrib la bugetul general consolidat datorate. 6. Cazierul jud al OE și al membr organului de administr, de conducere sau de supraveghere al respectivului OE, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie/ de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certif constatator emis de ONRC / actul constitutiv; 7. După caz, doc prin care se demonstr faptul ca OE poate benef de derog prev la art. 80 alin. (5), art. 81 alin. (2), art. 84; 8. Alte doc edificatoare, după caz. Pers cu functii de decizie: Iustin Marinel CIONCA-ARGHIR, preș ADI – SIGD Arad Răzvan Olimpiu CADAR, preș al ADI – SIGD Arad (deleg calit reprez UAT Jud Arad - pres ADISIGD) Ioana LĂZUREAN, (deleg calit reprezent UAT Jud Arad) Florin Adrian ȚOLEA, Dir Ex ADI – SIGD Arad Simona Lucia STAN, Dir Adj ADI – SIGD Arad Florin TRIPON, Șef Serv Monitoriz Comisie evaluare: Marius Iulian LUCA - pres Gabriela Sofia BARBU, Oana ALBOTA, Claudia Sînziana BODA, Gabriel ROMAN, Martin Leontin ION, Valentin OPRIȚOIU-membri Mihai REINHOLTZ – pres rezerva Cosmin Ioan PETRILA, Ioan STANA, Oana Cristina ȚOLEA, Emilia POTIOC, Bogdan TERME, Raul-Alin GORNIC, Ionela Adriana SIMA-rezerve Reprez membr in AGA Iustin Marinel CIONCA-ARGHIR, presedinte CJ Arad Laurențiu Călin BIBARȚ, primar Mun. Arad Liliana FLOREA, (deleg calit reprez UAT Mun Arad) Ioan Bogdan BAN, primar Or Curtici Ioan Daniel DOBA, viceprimar Or Curtici (deleg calit reprez UAT Oras Curtici) Ioan Radu MĂRGINEAN, primar Or Nădlac Dan Ștefan POCRIȘER, primar Or Pâncota Petru ANTAL, primar Or Pecica Daniel Sorin TOMUȚA, primar Or Sântana Marius Silviu ONEȚ, primar Com Covăsânț Erica Korondi JOSZA, primar Com Dorobanți Nicolae DOLHA, primar Com Fântânele Ioan MALIȚA, primar Com Felnac Aurelian Reginald ANDRONIC, primar Com Frumușeni Attila PAPP, primar Com Iratoșu Iosif BIMBO, primar Com Livada Ciprian Gheorghe OTLĂCAN, primar Com. Macea Emeric KOVACS, primar Com Peregu Mare Gheorghe GRAD, primar al Com Secusigiu Letiția STOIAN, primar Com Semlac Emilia BRĂNEȚ, primar Com Șagu Mircea Sabin TOTOREAN, primar Com Șeitin Valentin BOT, primar Com Șiria Cristian SANDU, primar Com Șofronea Ioan NEGREI, primar Com Vinga Mihai MAG, primar Com Vladimirescu Petru ȘICLOVAN, primar Com Zădăreni Dorel Gheorghe VIDRAN, primar Com Zimandu Nou Florin Flavius CHEREJI, primar Or Chișineu-Criș Petru-Claudiu BĂTRÂNUȚ, primar Com Grăniceri Tiberiu HAASZ, primar Com Mișca Petru RĂUȚ, primar Com Olari Dan Lucian DRĂGAN, primar Com Pilu Ciprian BAN, primar Com Sintea Mare Ioan-Dimitrie JURA, primar Com Socodor Ioan PINTEAN, primar Com Șepreuș Florin Liviu DEMA, primar Com Șimand Gheorghe DUDAȘ, primar Com Zărand Alexandru ȘIMANDI, primar Com Zerind Călin Ilie ABRUDAN, primar Or Ineu Ioan Sorin DĂNILĂ, primar Com Apateu Nicolae Pavel VALEA primar Com Archiș Emanuel HORHAT CORAȘ, primar Com Beliu Teodora Felicia ABRUDEAN, primar Com Bocsig Ioan Daniel VESA, primar Com Cermei Ioan COȘA, primar com Craiva Cornel POPA, primar Com Hășmaș Cristian BRANC, primar Com Seleuș Mircea Adrian DANCIU, primar Com Șicula Rovin MARIȘ, primar Com Șilindia Emilia IGNIȘCA, primar Com Târnova Florin LELA, primar Com Tauț Cristian FEIEȘ, primar Or Sebiș Aurel Ginu COSTEA, primar Com Almas Avram CIEV, primar Com Bârsa Nicușor Vasile VESA, primar Com Brazii Mircea Theodor BRAIȚI, primar Com Buteni Gligor COSTUȚ, primar Com Cărand Ionel PAȘCA, primar Com Chisindia Ionică Marcel LUCOAIE, primar Com Dezna Ștefan Petru GALEA, primar Com Dieci Daniel BLAJ, primar Com Gurahont Gheorghe DĂRĂU, primar Com Hălmagiu Mihaela BANCI, primar Com Hălmăgel Ioan Marinel URS, primar Com Ignești Ioan Nuțu HERBEI, primar Com Moneasa Viorel Marius GROZA, primar Com Pleșcuța Radu Tiberiu GIURGELEA, primar Com Vârfurile Florin-Fabius PERA, primar Or Lipova Laurențiu MIHAI, (deleg reprezentl UAT Or Lipova) Ion MICURESCU, primar Com Bata Gabriel FAUR, primar Com Bârzava Ioan GUȚU, primar Com Birchiș Petrică MOLDOVAN, primar Com Conop Corneliu POPI-MORODAN, primar Com Ghioroc Ioan TURCIN, primar Com Păuliș Ionel-Gheorghe BERARI, primar Com Petris Ioan VODICEAN, primar Com Săvârșin Dorel-Marinel JURJESCU, primar Com Șiștarovăț Florin ȚOLE, primar Com USUSĂU Crina Melania MICULIȚ, primar Com Vărădia de Mureș Danut CODREAN, primar Com Zăbrani Pers cu rol de reprez RomActiv Business Consulting SRL (serv aux) implic in derul proc de achiz sunt: Postolache Olesea, Mircea-Cristian Popescu–Exp cooptati.