Informații suplimentare
:
Referitor la III.1.1) CONDITII DE PARTICIPARE -III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului, punctul 3. Informaţii cu privire la beneficiarul real al fondurilor alocate din PNRR, modalitatea de îndeplinire și aplicabilitatea în cadrul procedurii este următoarea: a) pentru ofertanţii ai căror acţionari sunt persoane fizice sau persoane juridice înregistrate pe teritoriul României, se va depune un extras ONRC - Furnizare informații privind beneficiarii reali; b) pentru ofertantul/ofertanţii declarat(i) câştigător(i) care are/au în structura acţionariatului entităţi juridice străine, ofertantul va depune o declaraţie pe proprie răspundere dată de către reprezentantul legal, conform prevederilor articolului 326 din Codul Penal privind falsul in declaraţii, ce va conţine datele privind beneficiarii reali ai entităţilor juridice străine (cel puţin numele, prenumele si data naşterii), în conformitate cu Legea 129/2019, cu completările si modificările ulterioare; c) pentru ofertanţii străini, înregistraţi în afara României, aceştia vor depune documente justificative, certificate sau alte înscrisuri eliberate de autoritatea responsabilă de datele beneficiarului real din ţara ofertantului, însoţit de traducerea în limba română, certificată de traducători autorizaţi, în condiţiile legii; d) pentru ofertanţii de tipul asociaţiilor si fundaţiilor se va depune un extras de la Ministerul Justiţiei (Registrul Naţional ONG) privind beneficiarii reali ai asociaţiei/fundaţiei; în cazul în care asociaţia/fundaţia este o entitate străină sau are beneficiari reali persoane străine, ofertantul/ofertanții va/vor depune o declaraţie pe proprie răspundere dată de către reprezentantul legal/preşedinte, conform prevederilor articolului 326 din Codul Penal privind falsul in declaraţii, ce va conţine datele privind beneficiarii reali ai entităţilor juridice (cel puţin numele, prenumele si data naşterii), în conformitate cu Legea 129/2019, cu completările si modificările ulterioare. Aceste documente scanate și semnate electronic extins, urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, numai de ofertanții clasați pe primele două locuri în clasamentul întocmit după aplicarea criteriului de atribuire (inclusiv de ofertanţii asociaţi/subcontractanţi/terți susținători, după caz) până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, conform art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent” În cazul în care, în urma stabilirii clasamentului final conform criteriului de atribuire, comisia de evaluare constată că pe primul loc sunt clasate 2 sau mai multe oferte cu punctaje egale, autoritatea contractantă va face departajarea după factorul de evaluare "preţ". În cazul în care situaţia de egalitate se menţine se va solicita, prin intermediul SEAP, ca aceşti ofertanți să prezinte în SEAP noi oferte financiare scanate şi semnate cu semnatură electronică extinsă. Oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai avantajoasă. Procesul se va relua până când este posibilă departajarea ofertelor și declararea câștigătorului. Autoritatea contractantă va încheia contractul de achiziție cu ofertantul desemnat câștigător, în perioada de valabilitate a ofertelor, dar nu mai devreme de 11 zile de la data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire pentru a acorda termenul legal de 10 zile pentru formularea eventualelor contestații administrative. Modelul de contract poate fi accesat în fișierul „PNRR_32_LD_2024_Model_contract.doc”. Ofertantul desemnat câștigător are obligația de a se prezenta în termenul specificat în invitația pentru semnarea contractului, transmisă de autoritatea contractantă prin intermediul SEAP. Dacă termenul a expirat iar ofertantul desemnat câștigător nu s-a prezentat pentru semnarea contractului, situația va fi asimilată refuzului de a semna contractul, iar autoritatea contractantă va reține în favoarea sa garanția de participare. În cazul în care ofertantul căruia i s-a atribuit contractul este un consorțiu, acesta are obligația de a prezenta la semnarea contractului următoarele documente: - documente prin care se autorizează persoana care urmează să semneze contractul; - acordul de asociere din care să rezulte cota de participare a fiecărui membru al asocierii, reprezentantul legal al asocierii, liderul desemnat (informații care nu trebuie să fie diferite față de cele precizate în documentele care au însoțit oferta); În cazul în care ofertantul căruia i s-a atribuit contractul a nominalizat in cadrul ofertei subcontractanți, acesta are obligația de a prezenta la semnarea acordului cadru/contractului contractul/contractele încheiate cu subcontractanții nominalizați in ofertă. În cazul în care autoritatea contractantă nu poate încheia contractul cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare, din cauza faptului că ofertantul se află într-o situație de forță majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul, atunci aceasta are dreptul să declare câștigătoare oferta clasată pe locul următor, în condițiile în care aceasta există și este admisibilă. În caz contrar, procedura de atribuire se anulează.