Descriere
:
1. Neincadrarea operatorilor economici si a asociatilor daca e cazul, si daca exista tertului/tertilor sustinator/sustinatori si/sau subcontractantului/ subcontractantilor, in prevederile art. 177, 178, 180 din Legea privind achizitiile sectoriale nr. 99/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: completarea DUAE. Documentele justificative prin care se demonstreaza indeplinirea tuturor criteriilor de calificare si selectie in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE, vor fi solicitate tuturor candidatilor selectati inainte de transmiterea invitatiei pentru etapa a doua a procedurii de atribuire, dupa cum urmeaza: a) Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv. În cazul operatorilor economici nerezidenți, se solicita documente similare cu cele de mai sus, pe baza datelor înscrise în documentele suport depuse de aceștia, insotite de traducerea autorizata in limba romana. Documentele trebuie sa fie valabile la data depunerii acestora. b) Certificate constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (bugetul de stat si bugetul local), valabile la momentul prezentarii acestora, pentru sediul social, in conformitate cu prevederile legale in vigoare in Romania sau in tara in care este stabilit. Se vor prezenta de catre operatorul economic si pentru asociati daca e cazul (si daca exista, terti/terti sustinator/sustinatori si/sau subcontractant/subcontractanti). Pentru sediile secundare/punctele de lucru, mentionate in Certificatul constatator emis de Oficiul National Registrul Comerțului, se va depune o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate. Se va prezenta de catre operatorul economic si pentru asociati daca e cazul (si daca exista, terti/terti sustinator/sustinatori si/sau subcontractant/subcontractanti); c) Dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic si asociati daca e cazul, (si daca exista, tertul/tertii sustinator/sustinatori si/sau subcontractantul/subcontractantii) poate/pot beneficia de derogarile prevazute la art. 179 alin. 2, art. 180 alin. 2, art. 184 din Legea privind achizitiile sectoriale nr. 99/2016; d) Alte documente edificatoare dupa caz; e) Pentru operatorul economic si pentru asociati daca e cazul, (si daca exista, tertul/tertii sustinator/sustinatori si/sau subcontractantul/subcontractantii), persoana/persoane juridica/juridice straina/straine se accepta orice documente considerate edificatoare în tara de origine sau în tara în care acesta/acestia este/sunt stabilit/stabiliti, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autoritati competente din tara respectiva, insotite de traducerea autorizata in limba romana. Pentru toate documentele emise in alta limba decat cea romana se impune prezentarea lor insotita de traducerea autorizata in limba romana. 2. Neincadrarea operatorilor economici si a asociatilor daca e cazul, si daca exista, tertului/tertilor sustinator/sustinatori si/sau subcontractantului/subcontractantilor, in prevederile art. 73 din Legea privind achizitiile sectoriale nr. 99/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: completarea DUAE. Persoanele ce detin functii de decizie în cadrul entitatii contractante sunt: Director Executiv-Presedinte al Directoratului - Ion Eugen Butoarca, Membru al Directoratului - Doina Vornicu, Membru al Directoratului-Director Divizie Financiara - Zorel-Cristinel Tita, Director Directia Strategie si Dezvoltare Active-Presedinte al Comisiei de Evaluare - Miron Alba, Manager Departament Achizitii - Viorel Catana, Membru al Comisiei de evaluare - Victor Marius Marusca, Membru al Comisiei de evaluare - Florin-Silviu Criveanu, Membru al Comisiei de evaluare - Diana Elena Ionescu, Membru al Comisiei de evaluare - Radu Mihai Sanda, Membru al Comisiei de evaluare - Adrian Marius Nicola, Membru al Comisiei de evaluare - Liviu Cristian Draguceanu, Membru al Comisiei de evaluare - Constantin Osiceanu, Membru al Comisiei de evaluare - Alina Tataru.