Descriere
:
Cerința nr.1 Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.164 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Modalitatea de îndeplinire a cerinței: Se va completa DUAE în conformitate cu prevederile art. 193, alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Formularul – Declarație privind eligibilitatea (art. 164 din Legea nr. 98/2016) va fi prezentat odată cu depunerea DUAE și a ofertei în SEAP. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit după finalizarea etapei de evaluare financiară, acestea fiind reprezentate de: 1. Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv (documentele trebuie să fie valabile la momentul prezentării). 2. După caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166, alin. (2), art. 167, alin. (2), art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. 3. Alte documente edificatoare, după caz (documentele trebuie să fie valabile la momentul prezentării). Cerința nr.2 Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.165 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Modalitatea de îndeplinire a cerinței: Se va completa DUAE în conformitate cu prevederile art. 193, alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Formularul – Declarație privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 165 din Legea nr. 98/2016 va fi prezentat odată cu depunerea DUAE și a ofertei în SEAP. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit după finalizarea etapei de evaluare financiară, acestea fiind reprezentate de: Documentele justificative: 1. Certificate constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat, etc.) valabile la momentul prezentării, pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare / punctele de lucru, o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul local datorate. 2. După caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. 3. Alte documente edificatoare, după caz (documentele trebuie să fie valabile la momentul prezentării). Cerința nr. 3 Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.167 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare și trebuie să respecte obligațiile din domeniul mediului și protecției mediului, precum și din din domeniul social și al relațiilor de muncă. Modalitatea de îndeplinire a cerinței: Se va completa DUAE în conformitate cu prevederile art. 193, alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Formularul – Declarație privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 167 din Legea nr. 98/2016 va fi prezentat odată cu depunerea DUAE și a ofertei în SEAP Cerința nr. 4 Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 59 din Legea nr.98/2016, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 60. Modalitatea de îndeplinire a cerinței: Toți participanții vor întocmi Declarație pe proprie răspundere privind conflictul de interese, potrivit formularului pus la dispoziție de autoritatea contractantă. Declarația va conține informații aferente situației lor. Formularul – Declarație privind conflictul de interese va fi prezentat odată cu depunerea DUAE și a ofertei în SEAP. Cerința nr. 5 Potrivit Instrucțiunii nr. 1/13.06.2023 privind colectarea informațiilor beneficiarului real la momentul depunerii ofertei în cadrul procedurilor de achiziție publică, autoritatea contractantă are obligația de a colecta informații privind beneficiarul real. Prevederile Instrucțiunii nr. 1/13.06.2023 se regăsesc în secțiunea VI.3. Informatii suplimentare. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmează a fi prezentate la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Persoanele cu funcții de decizie din cadrul autorității contractante sunt: Mugur Cristian ARDELEAN - Manager Daniela ȘTEFAN - Director Financiar-Contabil Bogdan Mihai VLAD - Șef Serviciu Achiziții Publice George ANGHELUTA - Medic Primar Epidemiolog Mihaela SLAVILA - Director Ingrijire Monica MANOLACHE - Economist Achiziții Publice